duminică, 19 iunie 2011

sufletele știu să fie de noi



- Mai știi când
la începutul zilei
ne aruncam sufletele 
în ploaie,
să le culegem apoi
pline cu noroi
din bălți?
Știu că le sărutam apăsat
unul pe al altuia
și le tot spuneam
cât de mari, frumoase
și încăpătoare
s-au făcut.

- Iar eu tremuram
de emoție,
pe când tu de sete,
de fiecare dată când îmi spuneai
că ți se usucă gâtul
când te numeam,
spuneai că-mi simți vocea
din cerul gurii,
până în vârfurile degetelor,
și iubeai.

- Îmi plăcea când insistai
să nu credem în despărțiri
și felinare,
îmi tot repetai
că ai cea mai frumoasă
continuare
când stăm talpă-n talpă.

- Dar am crezut în suflete...
-mare prostie-
Și iată-ne pe noi acum
aruncați de ele în ploaie,
așteptând să fim culeși
din bălți,
eventual lăudați pentru cât de
mici
șinumaibunidesuflet
ne-am făcut.


vineri, 17 iunie 2011

ştim să fim de suflet. cred.


Norii ăia sunt de umbră,
iubito,
nu de ploaie.

Tu,
cu toate că eşti
de răsărit,
de la o vreme ai început
să  mă apui
ca pe ultimul soare.
Arunci în mine
cu vorbe de duh,
învii umbre,
şi dai cu ele de cer
până intră în mare.

Am impresia că noi
am ştiu
dintotdeauna
să fim de suflet.

firul roşu


Eu cred că există
acel fir roşu
care leagă 
de degetul mic
oamenii între ei.

Dar priveşte
cu ce nu se priveşte;
Nu ţi se pare 
că noi arătăm mai degrabă
a ciot?

vineri, 10 iunie 2011

cred


Așa cum mașinile
mai umblă pe trotuare,
că pe-acolo nu e voie,
cum oamenii,
în plină euforie fiind,
țin linia de mijloc a șoselei,
așa și eu îmi trec ochii
peste tine,
cred c-au început
să-mi placă
toate momentele când mă prinzi,
și de tine.

marți, 7 iunie 2011

Fără locomotivă


Mai ştii când ne băteam joc
de trenuri şi de noi?

Ne aruncam în fața lor
de două-trei ori
pe săptămână,
iar ele opreau de fiecare dată.
Ce proaste,
nu poți omorî năluci.
Și nici iubi.

Erau vremuri
 când fugăream trenurile
până urlau,
doar de frică să nu le prindă
celălalt.
Știu, iubire, că eram
toată
numai o cale ferată. 

Eu mă gândeam
să nu mai circule nici unul
 cu trenul, 
la nevoie te pot lua și-n spate.



duminică, 5 iunie 2011

Leapşă gen/

1. Go to the fourth folder in your computer where you store your pictures. (nu trisati!)
2. Pick the fourth picture in that folder.
3. Explain the picture.
4. Tag 4 people to do the same



haa, nu va zic care-s. :)) gen poza de la banchetul dupa care 2 zile m-am tarait prin casa/


Zi-mi ceva despre tine. Gen cum te cheama, cati ani ai...

-  Lazar Andrada, numele complet, in septembrie fac 15 anisori. imi plac animeurile. ha/


Ai porecle? Care?

- aa.. Kira? poveste lunga, poveste lunga.

O melodie trista, una perfecta si 3 care iti plac mult.


 Greu, greu...
Melodie trista: Christina Aguilera - Hurt
Perfectă : nu mai stiu cum se numeste, dar e cea de aici(click).  whaaaaat?o.O
Alte trei : Nana - Rose
              Portishead - Roads
               Cargo - ziua vrajitoarelor 
o, vai, si cate ar mai fi.. :))

Ai animal de casa? Care?

- nu, nu am. mai intai sa invat sa am grija de mine. 
               

Daca ai avea un serial TV cum s-ar numi?

- bleah, chiar nu m-am gandit... gen Fuck bitches, eat Nutella. si-ar fi sponsorizat, evident, de Nutella. :D


Primul citat care-ti vine in minte. Nu trisa, fara Google!

- 'scuzati-ma, nu sunt un mort de buna companie'- Sartre


Desenul animat preferat din copilarie:
- Tot Scooby Doo 


Iti place inghetata?
- Mult. Sa nu fie de menta sau fistic/



Ce alt nume ti-ar placea sa ai, daca ai putea avea altul?
- Nu pot sa cred... De mica mi-a displacut 'Andrada', dar acum nu l-as schimba. :))



Zi-mi un banc!

El si ea pe marginea prapastiei. Ei ii  e cald, el ii face vant.

Următorii 4 :
Anne
TED
Trubadurul vesel
Jimmy? :d
(bla, bla, am ales ca trebuia sa aleg. o poate lua cine mai doreste)

sâmbătă, 4 iunie 2011

crampe

 

Cum am crampe
la picioare
după ce port
tocuri,
doar ca să mă ridic
la așteptările lor,
așa,
iubitule,
am crampe la inimă
de fiecare dată
când decazi în ochii mei;
miocardul meu
nu e trambulină.

Iar eu m-am săturat
ca-n ochii
altora
să fim de la circ.






vineri, 3 iunie 2011

nici ăsta n-are titlu




Înainte,
 ușile își foloseau
clanțele,
iar oamenii
capul.

Ar fi trebuit să vezi 
nebunele
cum se descuiau 
singure,
și câte topoare 
s-au tocit
până s-a cioplit
o ureche.

Acum au început oamenii
să scârțâie
la fiecare atingere,
iar ușile niciodată n-au știut
să oprească
 mai bine oameni din drum.

Vom ajunge să-i vedem
pe ei
aranjându-se în fața
ferestrei,
lumea toată să-i vadă
că se schimbă.