joi, 25 august 2011

printre altele


Bolovan de grăsime
cu caracter din topor,
imagine slinoasă
a poftei carnale,
ciclop cu ochelari de cal,
om.

joi, 11 august 2011

.


Într-un moment de nebunie, mi-ai spus că ar fi frumos, ca peste câţiva ani, să încerc să îmi împletesc părul cu al tău, şi să-ţi râd în gură, aşa cum am să obişnuiesc, mi-ai spus, de acum încolo.

luni, 8 august 2011

invitație



Hai să-i lăsăm pe ei
să se iubească cu inima,
cu mintea,
cu visele,
cu toate acele sentimente,
cu tot ce noi
am știut prea bine să o facem.

Privește,
amândoi tânjim a ne iubi
cu mâini tremurânde,
aer fără piept,
piept fără aer
-nici nu mai contează,
buze mai mult 
sau mai putin presate,
veșnicile poduri de palme,
și ochi puternic aburiți
de suflul sacadat.

Mie deja a început 
să-mi placă iubirea noastra,
iubirile noastre, de fapt,
mai mult 
decât de noi.

sâmbătă, 6 august 2011

n-are.



  Îmi spunea că cei ca noi
ar trebui să ştie
că dragostea se ține mereu în ochi, 
nu în suflet, 
de aici şi cei orbiţi de iubire,
ochii strâns închişi -
dornici sau nu să ucidă,
privitul prea puţin în sine,
 în sufletul lor şi-al altora,
aici intervenind
 inevitabila dezamagire de după.