vineri, 9 august 2019

Pământul tot


Pământul tot
se pune în genunchi
pe mine.

Mi se-ngroapă-ntre albii
și mă roagă
să nu mă sfârșesc

la niciun orizont.

Mi-ar rătăci toți munții
și-n toată apa-mi
mi s-ar îmbiba,
doar de-ar putea așa
să îmi mustească-n
hău.

Când bagă seama
că n-am
nici soare
și nici lună,
potop mi-aduce
să erup,
și vrea-n
cutremur
să se roage,

să aibă ce-l topi
și
lumina.

Pământul tot
mai are-o rugă:

Doar tu să poți
să mai îngenunchezi
în fața ta!"



miercuri, 12 iulie 2017

tb


Mi-a rămas recent
o bucată
de dimineață târzie
în piciorul stâng
și am șchiopătat așa
după tine 
timp de câteva memorii.

Așa au început
în mijlocul zilei
să-mi cadă
ochii de somn
și
mi-ar fi căzut
și capul
pe brațe
dacă ar fi fost ale tale.

M-am pus
ușor
în capul oaselor
și tot atunci
mi-am adus aminte că
am un nume
și am avut o senzatie că știu
din nou
cine sunt.


miercuri, 31 mai 2017

Din tot ce am mai drag


Am să-mi fac
un steag
din păr
și-am să răstignesc pe el
tot ce ți-am tăcut 
vreodată.
Am să-l întind undeva 
la soare,
adică la umbra 
tuturor lucrurilor care mi-am dorit 
să ți se întâmple,
până se vor usca
și vor cădea
singure,
tăcere
cu 
tăcere.

Am să-mi fac apoi
un bici
din păr,
măcar o vreme să nu mă tem
de oameni
sau de mine;

La urmă
am să-l las
să-mi fie ce vrea el,
doar e singurul care mai știe
acum
cum să mă mângâie pe umeri.



luni, 29 mai 2017

Momentul mult așteptat

Acum a venit momentul
mult așteptat
în care încep să mă sabotez
singură.

Un tabiet aici,
un ulei mult prea închins acolo
și toată-mi ființa
caută 
să dezerteze.

Acum a venit momentul
mult așteptat,
toate lucrurile s-au pus de acord 
să se întâmple.

O nevoie aici,
o poftă acolo
și mă trezesc udându-mi
ultimele încheieturi
din care 
mi-ai încolțit,
de parcă cele atinse de tine ar fi fost
ultimele
părți vii din mine.

miercuri, 22 martie 2017

note to self



Înainte îți scriam
de toate
cu spasm, cu abur, cu blândețe,
cu frică, cu avânt,
cu prea multe cuvinte sau, 
de cele mai multe ori,
cu ochii în pământ.

Vin acum și-ți zic
ceva,
poate-poate înțelegi
că ochii tăi nu sunt prea mari,
cuvintele nu sunt pe post de plasă,
iar avântul nu se ia doar când ți-e frică.

Ar mai fi câteva de spus.
dar nu ești tu cea care trebuie să le termine pe toate.


marți, 19 ianuarie 2016

Am găsit

Am găsit 
pământ
în care să-mi îngrop picioarele dimineața
și cer
în care să-mi înfing rădăcinile
cu drag.

Am găsit
ani în plus de petrecut
pe iarbă
și câteva amintiri
în minus.

Am găsit
apocalipsă
cu care să încep
și câteva clișee noi
de tânjit.


E amuzant când îmi spui că
tu m-ai văzut primul.



luni, 2 martie 2015

reverie



Fantezia mea nu are cap 
pe umeri, 
dar oscilează între bine și excelent 
când se leagănă pe toată-mi candoarea. 
  
Mă ține de mână 
stângaci 
când scuip stelele 
și-mi sărut 
cu dor 
viermii pe creștet. 
Mă privește cu o adiere de 
noaptedevară 
în ochi 
când mă deșir 
peste toată-i ființa 
  
și mă aburcă de fiecare dată  
când folosesc  
cuvinte prea mari. 
  

joi, 27 noiembrie 2014

tu stăteai cuminte


Tu stăteai cuminte,
erai ocupat
să îmblânzeşti focul 
cu biciul.
Eu îţi cântam
din colţul Raiul meu
spânzurat de o cunună
de flori.
Îţi descântam 
scheletul mândriei
cu-atâta
dragoste,
de parcă mi-ar fi fost
frică
să nu mă nasc
a mea
pentru a noua oară.

Tu stăteai cuminte,
îți descoperiseși
umbra.

duminică, 23 februarie 2014

Fără titlu


Obişnuiam să-mi hrănesc
soarele cu ciocârlii,
iar ciocârliile
cu cianuri.
Le înfometam
doar ca să le las
mai apoi
să-mi ciugulească
cu nesăţ
totcerulgurii.

Rădăcinile mele
au preferat mereu
colţuri de cameră
sau de foi,
de parcă doar acolo-mi
îndrăznea să fugă
toata fiiţa
când dezerta.
Ca atunci când
am simţit cum
din încheieturi
începea să-mi încolţească vocea ta
n-am mai trăit nimic.

marți, 22 octombrie 2013

şi oricând



Singurele cărări pe care
nu mi-a fost frică
să rătăcesc
vreodată
au fost cele făcute de
degetele tale
prin părul meu.
Nopţi întregi
mă cutremuram,
nu mai întelegeam
dacă mă acopereai
sau alea erau momentele în care tu începeai
să mă descoperi.

Înainte să plec să m-arunc în cer,
(să-şi mai iasă şi el puţin din matcă)
eu şi tăcerile mele luam masa
la pat,
şi-ţi sorbeam fiecare rid al pielii.

Mă trezeam apoi

lumea toată îmi laudă
stilul oratoric.
Ajung să-mi spună că e blând
şi hotărât,
şi mă întreabă
toţi
cum reuşesc.
Dar ei nu ştiu
că eu îţi fac
zilnic
declaraţii de dragoste
în faţa oglinzii,
şi când merg
săltat
pe stradă,
şi când tu-mi respiri în ceafă.
Şi oricând.

luni, 23 septembrie 2013

alunecare



Cred că noi am fost mereu
astrul preferat
al unei jumătăţi de lună roşie.
Cine mai reuşea să pâlpâie
în noapte
atât de puternic
încât să contureze norii?

Fără îndoială,
alea erau şi momentele când
ne ceream cu atâta poftă
unul altuia
să sărim în hăul din pieptul
pe care obişnuiam să adormim,
de parcă la final n-ar fi fost nici stânci,
nici apă,
nici imaginea a ceea ce am ratat să fim.
Poate doar un alt hău
în care se zvârcoleşte timpul.


miercuri, 7 august 2013

miel



Chiar după ultima ta îmbrățișare
s-a întors umbra-n mine
ca mielul la tăiere,
și mi-a jurat pe pământul de sub picioare
că nu se va mai arata
în lumina oricarui alt suflet.

Și-asa, c-o umbră în loc de aură,
m-am trezit goală.
Atât de goală
că le întorceam ecoul când nu-mi vorbeau
de tine.

Mi-am dat seama mai târziu,
de-acum îmi era mai usor să fac rost
de-un pumn de stele
decât de-o mostră din glasul tău.



marți, 14 mai 2013

plină de sfârşit


Cândva,
noi doi am fost
un androgin superb.
Tu miroseai a tutun
şi-a parfum fin,
iar eu puteam 
să-ţi fiu
cum ştiam mai bine.

Nu mă întrebam
la câţi ani
(lumină?)
se află împlinirea
mea,
ori câte spectacole de
artificii
ar trebui să mai văd
până să mi te poţi arăta din nou.
Pe atunci

aveam aşa o bănuială că 
umerii tai 
amorţeau
din cauza viselor mele,
dar niciodată că te-aş fi putut pierde
în pământ străin.

miercuri, 10 aprilie 2013

singura-mi viteza

inca avem o singura viteza. inca ma pacalesc ca o pot schimba, ca  o pot reduce si ca va fi cum a fost intr-o oarecare masura sau cum imi imaginam ca va fi. dar nu e asa, relizez acum cand imi doresc in aceeasi masura sa schimb ceva. sa fac, sa disimulez sau sa ascund. dar nu se face asa. viteza ramane aceeasi, oricat de hotarat ai fi sau oricat de mult ti-ai dori. nu se schimba niciodata. nu daca asa te-ai crescut, te-ai obisnuit. ai fost hranit cu o viteza, cu aia ai ramas si restul e un mare zero. sunt chestii care nu se gandesc, doar se fac, iar asta e dovada ca in momente ca alea ramane doar instincut si dorinta. inca ma gandesc daca dorinta e mai puterca decat instictul. vad dupa aia ca e fix acelasi lucru, si ca ii strici toata esenta daca te apuci sa le cataloghezi. n-ai ce anume iubi si nici gandi cand te trezesti ca ai ratat ceva. ca ti-a scapat sau ai ocolit. lucrurile sunt facute sa vibreze cu tine in momentul ca incare le faci. sa le simti din varful degetelor pana in cerul gurii. mai stii? ca atunci cand tot ce vibra cu noi erau lucrurile care veneau ca turnate pe tot ce faceam sau nu. pentru toti ceilalti nu au noima, dar vreau sa cred ca stii la ce ma refer, iar daca nu, eu STIU ca ai sa-mi dai credit si c-ai sa incerci macar sa te gandesti la ce spun. si mi se pare atat de futere ca tu chiar te gandesti, si chiar iti imaginezi si-ti bati capul. urmatoarea intrebare e pana cand. dar asta de acum e trecuta. pentru ca noi am trecut pentru altii. si nu ne vorbim, si nu avem nevoie de ingradiri sau interdictii. ne-am construit noi de prea mult timp cu concepte si idei respectate in numele si pentru altii. e totul o adunatura si un ceva ce nici noi nu stim. ma intreb uneori daca noi avem ochelari de cal ori cei care ne inconjoara. pentru ca se face sa nu fim singuri. ce pacat! si stii bine ca-mi imaginez ipostaze, situatii in care vreau sa fiu in preajma, sa te tin cat pot, ca mai apoi sa-ti dau drumul cat sa simti teama si exazul si un curent prin tot corpul. sa simti dorinta, mai! sa  ti se trezeasca instinctele. mai stii? nu cred ca este o denumire pentru mutatia ce o sufeream si inca am suferi-o daca ne-am vedea asa. asteptam amandoi momentul in care am sa ma eliberez de cenzuri? cred ca am sa mi le impun singura atunci. e ca si atunci cand te-ai obisnuit cu ceva. si simti nevoia. si ursutura. si vrei. si-auzi un scrasnet de dinti. dar nu-ti dai seama daca e al tau sau al meu. stii doar ca a fost acolo. ca am fost acolo. ca-mi ies din matca de fiecare daca cand am libertatea si curajul sa ma unesc cu mine. ti-am spus de Adnana. mi se pare stupid si ciudat s-o numesc asa. dar chiar asta e. si nici macar n-am numit-o eu. sincer, m-am saturat sa botez aceeasi persoana de o gramada de ori. tu imi vei ramane la fel. si-am sa am discernamant din partea mea la un moment dat, si-am sa tai, si-am sa spanzur tot ce-mi trece  prin fata ochilor in momentul ala. pentru ca am sa fiu eu cu mine. si-am sa ma intorc doar ca sa-mi dau seama ca a meritat sa fiu egoista si sa profit, si sa fiu 'diplomata' si sa accept mizeriile. dar mai ales sa vad s-a meritat sa acumulez goluri. vreau sa-mi simti intreg amalgamul de trairi cum ma infinge tare in pamant si ma tine acolo. si-am sa ma intorc acolo chiar daca n-am sa mai am la ce. sau n-am sa mai am eu cum sa o duc pana la capat. vreau sa cred c-am sa fac asta. din respect pentru mine! c-am sa-mi dau eu mie credit! am sa ma intorc atunci (pentru ca n-am sa ne risc din nou sub nici o forma, pana in momentul ala) cu fruntea sus si sufletul in palme, gata sa-l predau. si totul cu aceeasi nebunie si dorinta, instict, ca pana cum. nici nu cred c-ar putea fi altfel, pentru ca...stii si tu, am crescut cu o singura viteza. iar pentru modul in care am facut-o s-a meritat tot.

luni, 18 martie 2013

duminică, 17 februarie 2013

refulare


Am dat cu dinţii 
de porţile unui oarecare
Rai de-l meu,
şi-o femeie cu sâni mici
şi suflet asimetric
m-a prins de călcâie
cu doar trei perechi de mâini,
şi m-a târât înapoi
în grota-mi plină de dezmăţ psihic
şi pofte carnale
asuprite. Mai apoi

m-am spălat pe faţă 
cu vânt de ianuarie
şi-am adormit mai puternic.
Cred că aşa a ajuns luna 
să facă umbră
pământului.

Şi asta doar ca să mă lase pe mine
să cred
că după ea se ascund toate amintirile noastre.
Şi încă nu-mi dau seama
dacă în urma amintirii amintirilor
îmi trosneşte spatele
sau îmi îmbătrâneşte prematur miocardul.