luni, 23 septembrie 2013

alunecare



Cred că noi am fost mereu
astrul preferat
al unei jumătăţi de lună roşie.
Cine mai reuşea să pâlpâie
în noapte
atât de puternic
încât să contureze norii?

Fără îndoială,
alea erau şi momentele când
ne ceream cu atâta poftă
unul altuia
să sărim în hăul din pieptul
pe care obişnuiam să adormim,
de parcă la final n-ar fi fost nici stânci,
nici apă,
nici imaginea a ceea ce am ratat să fim.
Poate doar un alt hău
în care se zvârcoleşte timpul.


2 comentarii:

Cătă. spunea...

Inca-mi place tot ce scrii. Sa nu te opresti. :3

Kiraa. spunea...

hah, multumesc ca ma citesti! ma bucur :)