duminică, 29 mai 2011

În ploaie.


Parcă plouă în mare,
cu mine ca mare,
când îmi spui că mă iubești.
Te picuri peste mine
mult,
și-mi provoci valuri
când te ia valul.
Ai început să mă umpli răsfeți
dintr-o coastă într-alta
încât
parcă mă strânge,
parcă nu încap în
propria-mi apă.
Cel mai mult îmi place
când ai douăzeci și ceva
picioare adâncime în mine.

joi, 26 mai 2011

nu i-am găsit un titlu


De ceva vreme,
vecinii mei se iubesc
mult și 
zgomotos,
în miez de noapte
și-n plină zi, 
pereți-mi urlă de plăcere;
sper doar să nu fie
conștiința
cea care-mi tot urlă.

trick: de acum mă culc cu capul la geam,
nu de alta, dar mă trezesc până să sune telefonul.
semn că e varăă!

marți, 24 mai 2011

Pe voi toți, într-un lighean cu apă.


Vă prind cu fundă 
de degetele mele 
pe voi toţi
cu sfori
de gât,
şi vă înec
într-un lighean cu apă.

Vouă vă dau
drumul,
iar eu am să mă dau 
liniștită
cu capul de apă
până am să rup oase în voi,
și-n mine
aer,
șipoate-amsămătrezesc.



duminică, 22 mai 2011

Uitați ce frumos ne iubim noi!

- Noi nu facem tot posibilul
să ne îndrăgostim, 
unul de altul, eventual,
ci să-i facem pe toți ceilalți
să se îndrăgostească
de cum ne iubim noi doi.
- Și ne iubim frumos?
- Toți vor să se iubească
așa stângaci. Când ei tânjesc
după perfect, noi,
bucata mea de carne,
noi ne iubim
ca dracu. De aia sunt îndrăgostiți.

sâmbătă, 21 mai 2011

noi, restu, suntem frumoşi


E o prostie
şi o pierdere de timp
să încerci să le vorbesti
lor 
despre dragoste,
despre gustul din cerul gurii
al fiecarei luni,
despre poduri de palme
sau 
întredeschideri de buze,
destre iubire in general.

Uită-te la noi,  priveşte
ce frumoşi suntem,
uită-te numai la nemernic
cum simte.
Ei nu-s frumoşi 
nici macar în felul lor,
chiar azi mă gândeam,
cum să te-apuci să le reciti
lor
poezii?
Ceea ce-mi spui
îmi intra pe-o ureche,
mă gâtuie
puţin,
dă cu inima de toti pereţii
stomacului,
apoi iese ca un om normal pe cealaltă.

marți, 17 mai 2011

neavut

Te uiți ciudat la fiecare trecător,
nu știi dacă să-i întrebi ceva, de la o vreme
nici tu nu mai știi ce faci, mănânci lucruri 
și unghii
ca să nu crăpi, te-ai arunca și tu pe fereastră
să scapi de chirie. 

o alta

Și nu simte nevoia de rime,
i se par fără rost, și-așa nu-și calculează 
nimic.
Îi spune să-l privească în ochi, ea 
-i spitencă de-a dreptul capul,
văd amândoi că nu-i (o alta).
-doar ea-
Îşi vâră degetele, și le scoate
pe partea cealaltă a inimii
lui. Aici era nenorocita.

be strong

Be stong and get skinny. Be strong and love yourself.

luni, 16 mai 2011

16 mai 1985.

26 de ani, ha? mult, neica, mult! si tot mica esti. ieri aveam si eu atat. de fapt nu, n-aveam. dar voi avea si eu. cand am sa-i implinesc, am sa-ti amintesc ca esti cu doispe ani mai mare si ca te iubesc mai mult decat te iubeam acum.. tot doispe ani. pentru ca stii, sentimente de astea cresc, si cresc, si mie-mi ies si pe gura. cel  putin asa-s eu. la tine e la fel, nu? stiu ca am dreptate, acum paispe ani nici nu voiai sa ma vezi. acum, uite, imi spun Codobleaura. asa-i ca suna al naibii de bine? chiar, noi ne spunem de mult asa mult timp. stiu ca peste doispe ani, tot asa ne vom spune. sau poate chiar mai frumos. ca tot veni vorba de frumos, sper sa-ti placa totusi cadoul meu, care defapt l-am luat pentru mine, c-am fost nesimtita si mi-am amintit tarziu ca n-am sa mai am bani. dar stai linistita ca e fain! :D tata nu stiu ce ti-a luat, dar zici ca a facut provizii. a cumparat si niste sticle de ceva, nu stiu exact de ce, plus niste chestiute din alea de care iti plac tie. asa a zis. vaai, si vine si Ovidiu(sama) incoa, nu? sunt curioasa el ce ti-a luat, ca  stiu ca asta asteptai, caprelnita! frate-tu ti-a urat ceva azi? cu mine n-a mai vorbit de cand a venit acasa; nici pe mess nu l-am vazut, ca asa colt mare cum e, imi place mult sa mai vorbesc cu el. si stai linistita ca am facut curat, mai fac pana vii tu. mai e cam o ora si ceva pana ajungi, nu? sper sa nu ma mananci. ah, uite-l pe tata, vorbeste la telefon cu tine. spunea ceva de sapte fara zece. na, eu sper ca te-ai imbracat bine, iar se pisa...

edit: nu te-ai imbracat, si nici pe Ovidiu nu l-ai adus... dar tu stii ce frumoasa erai?

sâmbătă, 14 mai 2011

Nu-s muză, nici nebun.


Ce tot vorbiţi,
e greu să fii loial
unei singure muze.
E inuman,
și-i animalică
dorința
să-ți treci ochii
peste o alta.

Cât despre ele,
în calitate de
nebun,
ce-i drept,
le spun că
se prostitueaza,
cu fiecare
scrâșnire de dinți
ce le conține
și nu-mi aparține.

Cât despre mine,
eu pot să-ți fiu
și muză,
și nebun,
și tot ce-ar mai putea dori
un om.

vineri, 13 mai 2011

Ciobit.


S-a gândit cineva să spună
că-mi trebuie o oglindă nouă,
-cealaltă nu mai funcţionează-
una care nu reflectă mereu doar 
ce nu-i place.
Și mi-a venit în minte
să întreb,
n-ai vrea să-mi fii reflexie?
Te plângi că nimeni nu
se oglindește
în tine.

Dar sunt mai tot
fărăhaine
de la un timp încoace.
Cinevaule,
și tu ești stricat,
sau poate chiar eu te-am stricat,
văd doar ce ți-ar plăcea
ție
să vezi.
Dar mi-e bine...

Mă gândeam să te dau
tot
pe gât în jos,
să te sparg în mine,
-șapte ani să am noroc să nu mă tai în cioburi-
să te las să-mi sfâșii fiecare
sac
prea plin cu fluturi,
și să-l umplii cu bucățele lucioase din tine.

Și dacă tot îmi ești
și oglindă,
și ciob,
și sac prea plin,
n-ai vrea să-mi fii
și muză?

luni, 9 mai 2011

La pețit.


M-am hotărât.
Am să-mi duc inima la pețit,
și-am să-i găsesc o alta cu un miocard 
rezistent la surplusuri de bătăi.

Am s-o gătesc.
Am s-o tencuiesc din nou-
două straturi.
Poate pentru voi sună urât,
dar îi voi da genele cu aripi de ciori,
și-am să i le privesc ca pe-un
evantai.
Poate pentru voi sună frumos,
dar am să-i picur pe buze
niște coacăze,
până se va astupa fiecare rid format
de fiecare buză ce n-a știut 
să preseze o alta.
O voi învăța, 
așa stângaci cum știu și eu,
 să valseze, 
și n-am s-o las să poarte 
tocuri.
Vreau s-o văd făcând
piruete
- (diz)grațioase -
pe vârfurile degetelor.
Vreau s-o văd desculță.

A picurat din soare, cred; 
și chiar a funcționat,
am găsit pe cineva perfect pentru 
ea,
în aceeași chestie 
în care
am găsit o bucată de carne
doar pentru mine.


vineri, 6 mai 2011

Avem fantome.

 - De fiecare dată când uităm să încuiem ușa,
o nebunie de fantome ne intră în casă,
ele caută doar îndrăgostiți; vor să le taie capul.
Nu de alta, dar nu simt cu ce trebuie.
Până acum n-au intrat în camera noastră, iubito,
mereu nimeresc aceeași ușă pe care intră.
Să nu te sperii dacă într-o seară voi urla,
poate poate m-or auzi, poate poate or năvăli,
poate poate ne-or tăia picioarele - noi niciodată
nu ne iubim la capătâiul patului.
Deși am să ne privez de beatitudinea momentului
în care alergăm desculți, măcar știu că nu mai plecăm
nicăieri.
- Ești egoist. Iar eu nu-s îndrăgostită.