marți, 22 octombrie 2013

şi oricând



Singurele cărări pe care
nu mi-a fost frică
să rătăcesc
vreodată
au fost cele făcute de
degetele tale
prin părul meu.
Nopţi întregi
mă cutremuram,
nu mai întelegeam
dacă mă acopereai
sau alea erau momentele în care tu începeai
să mă descoperi.

Înainte să plec să m-arunc în cer,
(să-şi mai iasă şi el puţin din matcă)
eu şi tăcerile mele luam masa
la pat,
şi-ţi sorbeam fiecare rid al pielii.

Mă trezeam apoi

lumea toată îmi laudă
stilul oratoric.
Ajung să-mi spună că e blând
şi hotărât,
şi mă întreabă
toţi
cum reuşesc.
Dar ei nu ştiu
că eu îţi fac
zilnic
declaraţii de dragoste
în faţa oglinzii,
şi când merg
săltat
pe stradă,
şi când tu-mi respiri în ceafă.
Şi oricând.

luni, 23 septembrie 2013

alunecare



Cred că noi am fost mereu
astrul preferat
al unei jumătăţi de lună roşie.
Cine mai reuşea să pâlpâie
în noapte
atât de puternic
încât să contureze norii?

Fără îndoială,
alea erau şi momentele când
ne ceream cu atâta poftă
unul altuia
să sărim în hăul din pieptul
pe care obişnuiam să adormim,
de parcă la final n-ar fi fost nici stânci,
nici apă,
nici imaginea a ceea ce am ratat să fim.
Poate doar un alt hău
în care se zvârcoleşte timpul.


miercuri, 7 august 2013

miel



Chiar după ultima ta îmbrățișare
s-a întors umbra-n mine
ca mielul la tăiere,
și mi-a jurat pe pământul de sub picioare
că nu se va mai arata
în lumina oricarui alt suflet.

Și-asa, c-o umbră în loc de aură,
m-am trezit goală.
Atât de goală
că le întorceam ecoul când nu-mi vorbeau
de tine.

Mi-am dat seama mai târziu,
de-acum îmi era mai usor să fac rost
de-un pumn de stele
decât de-o mostră din glasul tău.



marți, 14 mai 2013

plină de sfârşit


Cândva,
noi doi am fost
un androgin superb.
Tu miroseai a tutun
şi-a parfum fin,
iar eu puteam 
să-ţi fiu
cum ştiam mai bine.

Nu mă întrebam
la câţi ani
(lumină?)
se află împlinirea
mea,
ori câte spectacole de
artificii
ar trebui să mai văd
până să mi te poţi arăta din nou.
Pe atunci

aveam aşa o bănuială că 
umerii tai 
amorţeau
din cauza viselor mele,
dar niciodată că te-aş fi putut pierde
în pământ străin.

miercuri, 10 aprilie 2013

singura-mi viteza

inca avem o singura viteza. inca ma pacalesc ca o pot schimba, ca  o pot reduce si ca va fi cum a fost intr-o oarecare masura sau cum imi imaginam ca va fi. dar nu e asa, relizez acum cand imi doresc in aceeasi masura sa schimb ceva. sa fac, sa disimulez sau sa ascund. dar nu se face asa. viteza ramane aceeasi, oricat de hotarat ai fi sau oricat de mult ti-ai dori. nu se schimba niciodata. nu daca asa te-ai crescut, te-ai obisnuit. ai fost hranit cu o viteza, cu aia ai ramas si restul e un mare zero. sunt chestii care nu se gandesc, doar se fac, iar asta e dovada ca in momente ca alea ramane doar instincut si dorinta. inca ma gandesc daca dorinta e mai puterca decat instictul. vad dupa aia ca e fix acelasi lucru, si ca ii strici toata esenta daca te apuci sa le cataloghezi. n-ai ce anume iubi si nici gandi cand te trezesti ca ai ratat ceva. ca ti-a scapat sau ai ocolit. lucrurile sunt facute sa vibreze cu tine in momentul ca incare le faci. sa le simti din varful degetelor pana in cerul gurii. mai stii? ca atunci cand tot ce vibra cu noi erau lucrurile care veneau ca turnate pe tot ce faceam sau nu. pentru toti ceilalti nu au noima, dar vreau sa cred ca stii la ce ma refer, iar daca nu, eu STIU ca ai sa-mi dai credit si c-ai sa incerci macar sa te gandesti la ce spun. si mi se pare atat de futere ca tu chiar te gandesti, si chiar iti imaginezi si-ti bati capul. urmatoarea intrebare e pana cand. dar asta de acum e trecuta. pentru ca noi am trecut pentru altii. si nu ne vorbim, si nu avem nevoie de ingradiri sau interdictii. ne-am construit noi de prea mult timp cu concepte si idei respectate in numele si pentru altii. e totul o adunatura si un ceva ce nici noi nu stim. ma intreb uneori daca noi avem ochelari de cal ori cei care ne inconjoara. pentru ca se face sa nu fim singuri. ce pacat! si stii bine ca-mi imaginez ipostaze, situatii in care vreau sa fiu in preajma, sa te tin cat pot, ca mai apoi sa-ti dau drumul cat sa simti teama si exazul si un curent prin tot corpul. sa simti dorinta, mai! sa  ti se trezeasca instinctele. mai stii? nu cred ca este o denumire pentru mutatia ce o sufeream si inca am suferi-o daca ne-am vedea asa. asteptam amandoi momentul in care am sa ma eliberez de cenzuri? cred ca am sa mi le impun singura atunci. e ca si atunci cand te-ai obisnuit cu ceva. si simti nevoia. si ursutura. si vrei. si-auzi un scrasnet de dinti. dar nu-ti dai seama daca e al tau sau al meu. stii doar ca a fost acolo. ca am fost acolo. ca-mi ies din matca de fiecare daca cand am libertatea si curajul sa ma unesc cu mine. ti-am spus de Adnana. mi se pare stupid si ciudat s-o numesc asa. dar chiar asta e. si nici macar n-am numit-o eu. sincer, m-am saturat sa botez aceeasi persoana de o gramada de ori. tu imi vei ramane la fel. si-am sa am discernamant din partea mea la un moment dat, si-am sa tai, si-am sa spanzur tot ce-mi trece  prin fata ochilor in momentul ala. pentru ca am sa fiu eu cu mine. si-am sa ma intorc doar ca sa-mi dau seama ca a meritat sa fiu egoista si sa profit, si sa fiu 'diplomata' si sa accept mizeriile. dar mai ales sa vad s-a meritat sa acumulez goluri. vreau sa-mi simti intreg amalgamul de trairi cum ma infinge tare in pamant si ma tine acolo. si-am sa ma intorc acolo chiar daca n-am sa mai am la ce. sau n-am sa mai am eu cum sa o duc pana la capat. vreau sa cred c-am sa fac asta. din respect pentru mine! c-am sa-mi dau eu mie credit! am sa ma intorc atunci (pentru ca n-am sa ne risc din nou sub nici o forma, pana in momentul ala) cu fruntea sus si sufletul in palme, gata sa-l predau. si totul cu aceeasi nebunie si dorinta, instict, ca pana cum. nici nu cred c-ar putea fi altfel, pentru ca...stii si tu, am crescut cu o singura viteza. iar pentru modul in care am facut-o s-a meritat tot.

luni, 18 martie 2013

Ne facem curaj să ascultăm melodii.

duminică, 17 februarie 2013

refulare


Am dat cu dinţii 
de porţile unui oarecare
Rai de-l meu,
şi-o femeie cu sâni mici
şi suflet asimetric
m-a prins de călcâie
cu doar trei perechi de mâini,
şi m-a târât înapoi
în grota-mi plină de dezmăţ psihic
şi pofte carnale
asuprite. Mai apoi

m-am spălat pe faţă 
cu vânt de ianuarie
şi-am adormit mai puternic.
Cred că aşa a ajuns luna 
să facă umbră
pământului.

Şi asta doar ca să mă lase pe mine
să cred
că după ea se ascund toate amintirile noastre.
Şi încă nu-mi dau seama
dacă în urma amintirii amintirilor
îmi trosneşte spatele
sau îmi îmbătrâneşte prematur miocardul.



luni, 14 ianuarie 2013

sa(-mi) ramai de nici un fel

stateam acum cateva momente si mi-a venit de nicaieri ideea cum ca eu m-am despartit de destui. dar nu pentru ca ma plictisisem, nu. stii ca sustineam sus si tare, si cu rusine, si cu regret, si cu o incredere si-o mandrie tampita chiar, ca eu ma saturasem de ei. si nu era ca nu-i mai placeam. nu cred ca era de vina caracterul sau cum aratau. mereu am incercat sa le nimeresc pe amandoua intr-o oarecare masura. dar uitandu-ma la un pliant pastrat in portofel pe care scrie 'cursuri de limba engleza gratuite'(te rog, nu ma lasa sa stiu daca nu-ti aduci aminte de unde si cum e), mi-am dat seama ca fara sa vreau ma rup de persoane pe care nu m-as simti in stare sa le iubesc. sa tin la ele in modul ala. sa fie asa...ca pentru mine. sa fie de nici un fel, de fapt. si-apoi mi-ai venit in minte tu. 'dragoste, fetita, pui', iubire, tu nu esti genul meu, asta daca am unul. si-mi pasa fix zero daca se va ajunge sa-mi regret vreodata cuvintele astea, dar tu nu-mi alimentezi superficialitatea pe care mi-o respect atat de mult si de mizer. si e frustrant ca-mi esti asa...imi esti frumos. sunt o multime si o multime de alte persoane cu care mi-e bine, imi face placere sa stau si sa le vorbesc, si sa-mi vorbeasca...uite, cu tine mi-e frumos. si nu inteleg de ce, nu pricep cum naiba se face! nu ca as vrea sa am un raspuns la intrebari de genu, mi-as gasi altele fara probleme. e ciudat sa n-ai motive...nu concrete, dar  sa le pot numi clare.
vreau macar sa stiu de ce anume iti aduci aminte cand stai si incerci sa retraiesti momente oarecare, si ce parti au nevoie de bucati de hartie cartonate ca sa fie reamintite, sau macar care sa trezeasca ceva. pentru ca eu nu vreau sa (ma las sa) uit nimic.