Ficțiune. II Aer

       Plapuma groasa inghesuita intr-un colt de pat, perna si cearsaful sifonate. Lenjerie gri.
       Ea sta cu picoarele-i incolatacite sub ea si-o mana-i se joaca cu cealalta. Are ochii inchisi si-si misca buzele, mimand aerul soptit de el, el ce-i murdareste patul cu scrum, a doua oara saptamana asta. Aerul ii intra prin gura, urecheri, piele, o face sa tremure. A inceput sa-i sufle celui din-naintea sa din aer, aer atat de cunoscut de ei. Probabil spera ca fluturii din perdea vor simti viata din suflu, se vor rupe din acea panza de paianjen. Se incred ca nu vor spune nimenui de aerul lor, aer atat de nou, de ciudat, de bun pentru ceilalti. Nu-l merita. Impart acelasi suflu, iar asta-i o alta forma de incredere.
        Ii mai cere aer, se lacomeste. Primeste; scrumiera-i de prisos.
        Incep animalic sa muste din el, sa-l sfasie in intregime; nu le mai ajunge soapta, suflul. Gusta cu atata pofta, ca nu mai au aer sa respire. Iar al lor parca nu se mai termina. Se opresc, ea cu ochii-nchisi si mainile-i umede, el stingand lenes tigara. N-a fumat deloc, a ars-o doar.
       Si-ar coase buzele cu alte buze. Cu ale lui. Iar el cu totu-ar inspira-o.
       Aerul rasuna in ei ca o fiara.
       
      
     - Si ce crezi despre muzica?
       - E aer.
       - Un lucru indispensabil, deci.
       - Nu. Doar aer.
p.s.:  sunt curioasa ce vei spune; doar am impartit acelasi aer. :)