Am dat cu dinţii
de porţile unui oarecare
Rai de-l meu,
şi-o femeie cu sâni mici
şi suflet asimetric
m-a prins de călcâie
cu doar trei perechi de mâini,
şi m-a târât înapoi
în grota-mi plină de dezmăţ psihic
şi pofte carnale
asuprite. Mai apoi
m-am spălat pe faţă
cu vânt de ianuarie
şi-am adormit mai puternic.
Cred că aşa a ajuns luna
să facă umbră
pământului.
Şi asta doar ca să mă lase pe mine
să cred
că după ea se ascund toate amintirile noastre.
Şi încă nu-mi dau seama
dacă în urma amintirii amintirilor
îmi trosneşte spatele
sau îmi îmbătrâneşte prematur miocardul.
5 comentarii:
Foarte frumos , asteptam mai multe postari
multumesc mult >:D<
Din păcate nu prea am avut timp să urmăresc bloguri în ultima vreme, mă bucur să văd că ai rămas la fel de romantică!
Tu le compui?
desigur :)
Trimiteți un comentariu