luni, 19 noiembrie 2012

Îmi eşti.


Mi-ai crescut
urechi în piept
şi-un puls aiurea
până-n creştet,

şi-un ochi,
şi-o inimă cu normă-ntreagă mi-ai hrănit.

Şi s-a ajuns
să ne-ntâmplăm,
doar ca să ma laşi acum


să aflu
 că în final
răbdarea urma să mi-o cresc singură.

7 comentarii:

Anonim spunea...

wow.. incep sa inteleg poeziile tale. pana acum erau un mister. pune sentiment in versuri si coloreaza ceea ce scrii.

Fata cu Cafea spunea...

Pfff naucitor si trist pare-mi-se

Kiraa. spunea...

@epyq: cred ca fac deja asta. fiecare poezie ma contine.
@Izabela: nunu, e mai degraba trecut. si e de bine!

adelinaxc spunea...

vei avea o mare satisfacţie când vei începe să creşti singură. :)

Kiraa. spunea...

sa ma cresc eu e mine, zici. simpatic, da

Ada spunea...

Drumurile cele mai anevoioase, din pacate, le trecem singuri, de cele mai multe ori.

Kiraa. spunea...

mai am putin si termin 'ada sau ardoarea' :) nu mi-a venit sa cred cand m-am uitat peste blogul tau!