luni, 19 noiembrie 2012

Îmi eşti.


Mi-ai crescut
urechi în piept
şi-un puls aiurea
până-n creştet,

şi-un ochi,
şi-o inimă cu normă-ntreagă mi-ai hrănit.

Şi s-a ajuns
să ne-ntâmplăm,
doar ca să ma laşi acum


să aflu
 că în final
răbdarea urma să mi-o cresc singură.

7 comentarii:

epyq spunea...

wow.. incep sa inteleg poeziile tale. pana acum erau un mister. pune sentiment in versuri si coloreaza ceea ce scrii.

Izabella Stefania spunea...

Pfff naucitor si trist pare-mi-se

Kiraa. spunea...

@epyq: cred ca fac deja asta. fiecare poezie ma contine.
@Izabela: nunu, e mai degraba trecut. si e de bine!

ade.eline spunea...

vei avea o mare satisfacţie când vei începe să creşti singură. :)

Kiraa. spunea...

sa ma cresc eu e mine, zici. simpatic, da

Ada spunea...

Drumurile cele mai anevoioase, din pacate, le trecem singuri, de cele mai multe ori.

Kiraa. spunea...

mai am putin si termin 'ada sau ardoarea' :) nu mi-a venit sa cred cand m-am uitat peste blogul tau!