Mi-ai crescut
urechi în piept
şi-un puls aiurea
până-n creştet,
şi-un ochi,
şi-o inimă cu normă-ntreagă mi-ai hrănit.
Şi s-a ajuns
să ne-ntâmplăm,
doar ca să ma laşi acum
să aflu
că în final
că în final
răbdarea urma să mi-o cresc singură.
7 comentarii:
wow.. incep sa inteleg poeziile tale. pana acum erau un mister. pune sentiment in versuri si coloreaza ceea ce scrii.
Pfff naucitor si trist pare-mi-se
@epyq: cred ca fac deja asta. fiecare poezie ma contine.
@Izabela: nunu, e mai degraba trecut. si e de bine!
vei avea o mare satisfacţie când vei începe să creşti singură. :)
sa ma cresc eu e mine, zici. simpatic, da
Drumurile cele mai anevoioase, din pacate, le trecem singuri, de cele mai multe ori.
mai am putin si termin 'ada sau ardoarea' :) nu mi-a venit sa cred cand m-am uitat peste blogul tau!
Trimiteți un comentariu