Îmi alunecă papucii;
tălpile-mi tânjesc să-și simtă
călcâiele
cum presează
și mușchi,
și oase...
și după puțină iarbă-mi mai tânjesc
naivele.
Iar toată ființa-mi
dorește
să (se) descopere și
s-acopere...
Realizez acum,
eu nu vreau să plutesc,
să pășesc pe streșini
reci
sau peste gropi.
Mie mi-e poftă de iubire
pământească,
de vârfuri de degete
ușor zgâriate
și de-un obraz
puternic încălzit
de-un piept
c-un suflet ce-și iese din matcă.
7 comentarii:
Acum realizezi, de fapt, că tot lucrurile simple ţi-ar putea face viaţa mai frumoasă. Îmi place! :)
pfuu, astea pamantesti nu le gasesc deloc simple. mai degraba frumoase. :)
ma bucur, multumesc!
Suna foarte... natural!
... şi când nu sufletul iese din matcă? :)
multumesc!
mm, personal, nu stiu ce altceva m-ar putea inunda:)
mereu îţi trebuie un alt trup prin care să-ţi cunoşti trupul. pământul e doar materia prima a sacrului. :)
si uneori nici atat.
Trimiteți un comentariu