miercuri, 25 iulie 2012

azi ai fost dumneavoastră


mi-e sete, mi-e sete,
dați-mi un păcat în care să cad
și târăți-mă-n fața voastră
să mă bucur:
o ultimă gură de aer.
vreau doar a mea plăcerea de-a mă îngropa
în mine,
și-acolo să rămân până (și după)
ce terminați a mă ridica în slăvi
sau a-mi vorbi
de ei.

mi-e sete, mi-e sete,
cerșesc puțin zaț
și-un ceai să-mi sorb o ultimă gură de aer
înainte de-a afla câte păcate îmi datorați.





4 comentarii:

Omul-Ancoră spunea...

"da-ți-mi un păcat în care să cad" : As avea sa-ti ofer ceva in schimbul acestui rand. Un pacat, cel mai dulce pacat dintre pacatele lumii.

http://mecanismautomat.blogspot.ro/2012/05/chipuricate-ceva-din-toate-pacatele.html

Kiraa. spunea...

multumesc, multumesc!
ajung sa cred ca ne suntem propriul pacat

Jimmi spunea...

păcatele...sunt drumul spre noi înșine. nu știu de ce, poezia m-a făcut sa ma gândesc la nuvela La țigănci . poate din cauza acelei intrări în absolut pentru care e obligatoriu sa-ți devorezi păcatele unul câte unul.

Kiraa. spunea...

mi le-a catalogat cineva ca pacate simpatice, inofensive, si pacate 'de om mare'. am zambit tamp. cat despre devorat, n-am sa o fac, mi-e groaza de vremea in care as putea ajunge sa nu fiu inconjurata de nimic.