Observ că
pot să-mi amintesc
chipuri, gusturi, ţipete,
îmi amintesc până şi de mine
uneori,
dar nu am reuşit niciodată
să retrăiesc
atingeri.
La mine
cred că pielea e singura
fără memorie.
Ştie să se bucure
doar pe moment
de toată acea "plăcere carnală"
pe care o condamnaţi şi o tânjiţi
mulţi,
până rămâne fără
oameni sau brize.
Mi-e greaţă
la gândul că aş putea ajunge
în stadiul în care
să nu-mi las atinsă
decât pielea.
Asta
sau să-mi căptuşesc interiorul,
tot interiorul,
cu ea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu