De fericire,
mi-a alunecat o farfurie
când nu se putea mai bine.
Mi s-a crăpat ecoul
în ceafă
şi s-a simţit fantastic.
De lipsă,
el a început să-mi dea şi cărţi,
şi muzică,
şi cuvinte,
pe când eu lui fum,
întrebându-mă care erau mai nocive.
De tine,
spatele-mi ţi-a urlat
ca din gură de timp,
doar ca să mă lase pe mine
să scriu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu