Cândva,
noi doi am fost
un androgin superb.
Tu miroseai a tutun
şi-a parfum fin,
iar eu puteam
să-ţi fiu
cum ştiam mai bine.
Nu mă întrebam
la câţi ani
(lumină?)
se află împlinirea
mea,
ori câte spectacole de
artificii
ar trebui să mai văd
până să mi te poţi arăta din nou.
Pe atunci
aveam aşa o bănuială că
umerii tai
amorţeau
din cauza viselor mele,
dar niciodată că te-aş fi putut pierde
în pământ străin.
2 comentarii:
Scrii minunat !!
aah, ma bucur ca place! >:D< mersi, apreciez!
Trimiteți un comentariu