singura-mi viteza

inca avem o singura viteza. inca ma pacalesc ca o pot schimba, ca  o pot reduce si ca va fi cum a fost intr-o oarecare masura sau cum imi imaginam ca va fi. dar nu e asa, relizez acum cand imi doresc in aceeasi masura sa schimb ceva. sa fac, sa disimulez sau sa ascund. dar nu se face asa. viteza ramane aceeasi, oricat de hotarat ai fi sau oricat de mult ti-ai dori. nu se schimba niciodata. nu daca asa te-ai crescut, te-ai obisnuit. ai fost hranit cu o viteza, cu aia ai ramas si restul e un mare zero. sunt chestii care nu se gandesc, doar se fac, iar asta e dovada ca in momente ca alea ramane doar instincut si dorinta. inca ma gandesc daca dorinta e mai puterca decat instictul. vad dupa aia ca e fix acelasi lucru, si ca ii strici toata esenta daca te apuci sa le cataloghezi. n-ai ce anume iubi si nici gandi cand te trezesti ca ai ratat ceva. ca ti-a scapat sau ai ocolit. lucrurile sunt facute sa vibreze cu tine in momentul ca incare le faci. sa le simti din varful degetelor pana in cerul gurii. mai stii? ca atunci cand tot ce vibra cu noi erau lucrurile care veneau ca turnate pe tot ce faceam sau nu. pentru toti ceilalti nu au noima, dar vreau sa cred ca stii la ce ma refer, iar daca nu, eu STIU ca ai sa-mi dai credit si c-ai sa incerci macar sa te gandesti la ce spun. si mi se pare atat de futere ca tu chiar te gandesti, si chiar iti imaginezi si-ti bati capul. urmatoarea intrebare e pana cand. dar asta de acum e trecuta. pentru ca noi am trecut pentru altii. si nu ne vorbim, si nu avem nevoie de ingradiri sau interdictii. ne-am construit noi de prea mult timp cu concepte si idei respectate in numele si pentru altii. e totul o adunatura si un ceva ce nici noi nu stim. ma intreb uneori daca noi avem ochelari de cal ori cei care ne inconjoara. pentru ca se face sa nu fim singuri. ce pacat! si stii bine ca-mi imaginez ipostaze, situatii in care vreau sa fiu in preajma, sa te tin cat pot, ca mai apoi sa-ti dau drumul cat sa simti teama si exazul si un curent prin tot corpul. sa simti dorinta, mai! sa  ti se trezeasca instinctele. mai stii? nu cred ca este o denumire pentru mutatia ce o sufeream si inca am suferi-o daca ne-am vedea asa. asteptam amandoi momentul in care am sa ma eliberez de cenzuri? cred ca am sa mi le impun singura atunci. e ca si atunci cand te-ai obisnuit cu ceva. si simti nevoia. si ursutura. si vrei. si-auzi un scrasnet de dinti. dar nu-ti dai seama daca e al tau sau al meu. stii doar ca a fost acolo. ca am fost acolo. ca-mi ies din matca de fiecare daca cand am libertatea si curajul sa ma unesc cu mine. ti-am spus de Adnana. mi se pare stupid si ciudat s-o numesc asa. dar chiar asta e. si nici macar n-am numit-o eu. sincer, m-am saturat sa botez aceeasi persoana de o gramada de ori. tu imi vei ramane la fel. si-am sa am discernamant din partea mea la un moment dat, si-am sa tai, si-am sa spanzur tot ce-mi trece  prin fata ochilor in momentul ala. pentru ca am sa fiu eu cu mine. si-am sa ma intorc doar ca sa-mi dau seama ca a meritat sa fiu egoista si sa profit, si sa fiu 'diplomata' si sa accept mizeriile. dar mai ales sa vad s-a meritat sa acumulez goluri. vreau sa-mi simti intreg amalgamul de trairi cum ma infinge tare in pamant si ma tine acolo. si-am sa ma intorc acolo chiar daca n-am sa mai am la ce. sau n-am sa mai am eu cum sa o duc pana la capat. vreau sa cred c-am sa fac asta. din respect pentru mine! c-am sa-mi dau eu mie credit! am sa ma intorc atunci (pentru ca n-am sa ne risc din nou sub nici o forma, pana in momentul ala) cu fruntea sus si sufletul in palme, gata sa-l predau. si totul cu aceeasi nebunie si dorinta, instict, ca pana cum. nici nu cred c-ar putea fi altfel, pentru ca...stii si tu, am crescut cu o singura viteza. iar pentru modul in care am facut-o s-a meritat tot.