joi, 16 februarie 2012

în Vamă sau în UK (n-)ar fi tot aia


Eu îmi tot pierd măruntaiele, 
ştii? Niciodată nu le găsesc
când am nevoie de ele,
le bănuiesc că pe aşa o vreme
dezertează (şi ele). Noroc
că te mai văd pe tine,
aşa pot şi eu 
să simt cum fiecare în parte 
se răscoală, mi se-adună,
îmi tânjesc toate-mpreună
să orbesc.

Dar chiar nu ştiu ce facem cu tine,
propun să te laşi şi tu de mă privit,
încă două ruşini de îndurat
şi pe aşa o vreme
eu încolţesc.

13 comentarii:

Goda spunea...

Da...:)

Bianca Dobrescu spunea...

măruntaiele mele o iau la fugă spre tine
ştiam că nu le place stabilitatea
întotdeauna au fost tari, de neclintit, independente

în fiecare noapte
trebuie să încalţ frumos bocancii
cu grijă să nu-mi cadă pielea
şi să-mi târăsc picioarele pe strada C.
unde ştiu sigur că te voi găsi

în mine nimic nu mai funcţionează când nu eşti acolo
nu faci nimic în privinţa asta?

Kiraa. spunea...

nu face :))
si mersi, imi plac variantele tale :*

Lucian spunea...

Foarte inspirational! Iubesc modul cum poza din fiecare postare aduce o alta nuanta poeziei si contribuie la misteriosul bine intentionat. Imi place.

Kiraa. spunea...

multumesc, apreciez mult! :)

29 decembrie spunea...

tuu cu ideila tale:x
ohhhh, de unde iti vin?:))
genial:D

Maia spunea...

ai niste poze si niste versuri :|

Kiraa. spunea...

mersi, scumpele :*

Albu Ionut spunea...

Ma inclin...fiind ca nu pot sa mai adaug nimic.

Cruz spunea...

Cate se pot schimba intr-o luna :*

Kiraa. spunea...

@Albu Ionut: merci foarte!
@Cruz: cat de mult ia sa realizezi ca a fost acolo tot timpul :*

Bela spunea...

ma pune pe ganduri poezia ta...e atat de misterioasa....ai reusit sa creezi in mine un proces psihic si moral...imi place

Kiraa. spunea...

n-as putea cere mai mult :) ma bucur sincer!