Tu-mi porţi sufletul
în pântece, baby.
Numeşte-mă nebună,
dar zău de nu mă-ncred
că i-ar trebui şi lui, sterilul,
vreo nouă luni
până să mă poată
chinui şi bucura
(din nou).
Unde mai pui că-i
din flori...
şi din tine?
4 comentarii:
Dumnezeule, această postarea mi-a transmis enorm!Extrem de profundă...
mersi, mersi, ma bucur! :)
stiu ca nu-s critic literar,dar acel ''baby'' imi distruge imaginea de poem sublim
personal nu tin sa fie vazut intr-un mod anume, ci sa ma contina. am vrut o nota de genul asta pentru el, mi-am dorit-o. :d
dar chiar multumesc de parere, apreciez c-ai reactionat
Trimiteți un comentariu