Eu îmi tot pierd măruntaiele,
ştii? Niciodată nu le găsesc
când am nevoie de ele,
le bănuiesc că pe aşa o vreme
dezertează (şi ele). Noroc
că te mai văd pe tine,
aşa pot şi eu
să simt cum fiecare în parte
se răscoală, mi se-adună,
îmi tânjesc toate-mpreună
să orbesc.
Dar chiar nu ştiu ce facem cu tine,
propun să te laşi şi tu de mă privit,
încă două ruşini de îndurat
şi pe aşa o vreme
eu încolţesc.
12 comentarii:
Da...:)
nu face :))
si mersi, imi plac variantele tale :*
Foarte inspirational! Iubesc modul cum poza din fiecare postare aduce o alta nuanta poeziei si contribuie la misteriosul bine intentionat. Imi place.
multumesc, apreciez mult! :)
tuu cu ideila tale:x
ohhhh, de unde iti vin?:))
genial:D
ai niste poze si niste versuri :|
mersi, scumpele :*
Ma inclin...fiind ca nu pot sa mai adaug nimic.
Cate se pot schimba intr-o luna :*
@Albu Ionut: merci foarte!
@Cruz: cat de mult ia sa realizezi ca a fost acolo tot timpul :*
ma pune pe ganduri poezia ta...e atat de misterioasa....ai reusit sa creezi in mine un proces psihic si moral...imi place
n-as putea cere mai mult :) ma bucur sincer!
Trimiteți un comentariu