autoconservare

Pipăindu-mă,
să văd dacă mai am
urme de mâini ori frici
pe trup,
nu-mi mai găseam coastele,
ce nebunie!
Autoapărarea-mi
clar ar trebui s-o ia mai uşor
cu conservarea;
coastele toate au pus
os de la os
şi-au făcut stângaci un cocon
în jurul inimii.
Am tremurat şi
m-am îmbrăţişat ca niciodată.

îmi sunt cuminte.

Din câte te văd,

am impresia că frica de oameni

începe să te ajungă.

(Ţi se urcă pe picioare,

îţi gâdilă şira spinarii

şi gândurile,

râzi puţin şi ăsta-i fost!

îţi intră-n vine.)

Chiar nu ai de ce te teme,

are un aspect plăcut...

chiar şi-aşa, fără de chip.

Şi nu cred ea mănâncă;

mai curând te cuminţeşte.

A. M., aka ratat

Cele mai adânci locuri
în care am îndrăznit să mă scald
vreodată
sunt, după capacitate,
cada, marea,
şi spune-mi cum aş putea uita,
tu
cu tot ce-ţi reprezintă fiinţa.

Ştiam că poţi să-ţi înceci
durerea în cadă,
ochii şi iubirea toată-n mare,
dar nimeni,
nimeni nu mi-a spus
c-aş putea să-mi pierd suflu-n tine.

Iar acum
un oarecare alb cadavric mănâncă din
pământ şi oameni.
Bieţii! De la atât uitat unii la alţii,
au uitat să mai şi uite unii de alţii.