Înainte îți scriam
de toate
cu spasm, cu abur, cu blândețe,
cu frică, cu avânt,
cu prea multe cuvinte sau,
de cele mai multe ori,
cu ochii în pământ.
Vin acum și-ți zic
ceva,
poate-poate înțelegi
că ochii tăi nu sunt prea mari,
cuvintele nu sunt pe post de plasă,
iar avântul nu se ia doar când ți-e frică.
Ar mai fi câteva de spus.
dar nu ești tu cea care trebuie să le termine pe toate.
