Obişnuiam să-mi hrănesc
soarele cu ciocârlii,
iar ciocârliile
cu cianuri.
Le înfometam
doar ca să le las
mai apoi
să-mi ciugulească
cu nesăţ
totcerulgurii.
Rădăcinile mele
au preferat mereu
colţuri de cameră
sau de foi,
de parcă doar acolo-mi
îndrăznea să fugă
toata fiiţa
când dezerta.
Ca atunci când
am simţit cum
din încheieturi
începea să-mi încolţească vocea ta
n-am mai trăit nimic.
