duminică, 29 iulie 2012

joy



Din momentul ăsta
încep să mă alerg cu luna.
Vreau zile-ntregi de noapte
și străzi pline de lumină,
răcoarea unui acoperiș 
s-o simt din creștet,
iar cerul vostru îl vreau respirându-mi peste buze. 

Vreau să-mi văd umbra ca o sângerare a gândurilor, 
iar pe voi speriați.

miercuri, 25 iulie 2012

azi ai fost dumneavoastră


mi-e sete, mi-e sete,
dați-mi un păcat în care să cad
și târăți-mă-n fața voastră
să mă bucur:
o ultimă gură de aer.
vreau doar a mea plăcerea de-a mă îngropa
în mine,
și-acolo să rămân până (și după)
ce terminați a mă ridica în slăvi
sau a-mi vorbi
de ei.

mi-e sete, mi-e sete,
cerșesc puțin zaț
și-un ceai să-mi sorb o ultimă gură de aer
înainte de-a afla câte păcate îmi datorați.





duminică, 15 iulie 2012