luni, 30 ianuarie 2012

autoconservare


Pipăindu-mă,
să văd dacă mai am
urme de mâini ori frici
pe trup,
nu-mi mai găseam coastele,
ce nebunie!
Autoapărarea-mi
clar ar trebui s-o ia mai uşor
cu conservarea;
coastele toate au pus
os de la os
şi-au făcut stângaci un cocon
în jurul inimii.
Am tremurat şi
m-am îmbrăţişat ca niciodată.

11 comentarii:

Fata cu Cafea spunea...

Superbe cuvinte puse cap la cap!:)

Biancalena spunea...

Îmi place plaace. Mai ales încheierea.

Kiraa. spunea...

mă bucur mult mult de tot!

Grig spunea...

Te-ai gandit sa-ti pui toate creatiile intr-o carte?

Diana Zoe. spunea...

Speechless :|


Bună întrebarea lui Grig!

Joanne spunea...

ador tipul asta de poezie! <3

Kiraa. spunea...

mi s-a mai.. propus, ca sa zic asa, dar nu cred ca sunt suficiente ca numar, iar unele ca valoare pentru a le publica intr-o carte. plus nici nu cred ca stiu exact cu ce se mananca... Probabil am sa incep/incerc cu o revista.
va multumesc mult pentru aprecieri! :*

Bianca Dobrescu spunea...

:)
Un poem superb!

Bianca Dobrescu spunea...

Pipăindu-mă
să văd dacă mai am urmele
înţepăturilor sub sânul drept
nu-mi mai găseam nici pielea
şi nici n-am să reproşez ceva coastelor care porniseră agale spre alt trup veştejit

În timp ce autoapărarea a luat-o razna
mă distrugeam treptat...

Omul-Ancoră spunea...

Extraordinar poem ! De fiecare data trec cu drag pe aici.

Kiraa. spunea...

@Bianca Dobrescu: multumes, iar varianta ta imi place mai
@Ocup un loc imaginar: iti multumesc mult. chiar ma bucur!